fbpx
Atelier pentru părinţi cu Monica Reu
6 aprilie 2016, 18.00-21.00

Un adevăr pe care îl simţim cu toţii în viaţa de zi cu zi este acela ca fericirea fiinţei umane este direct proporţională cu calitatea relaţiilor pe care le are cu cei apropiaţi. Cu siguranţă, una dintre cele mai preţioase relaţii pe care le avem este cea cu copiii noştri şi această relaţie va da tonul gradului lor de implinire in propria viaţa.

Vă invităm să exploram împreună modurile în care ne putem pregăti copiii pentru o viață împlinită și relații frumoase și benefice cu cei din jurul lor. Vom vedea care este legătura între stima de sine și succesul în viață și cum putem contribui la devenirea lor ca adulţi încrezători în forţele proprii, cu o imagine sănătoasă asupra propriei persoane, iubitori de viaţă şi de oameni.

În acest demers ne vor ajuta instrumentele Comunicării Empatice, procesul de comunicare conceput şi dezvoltat de doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg.

Detalii logistice
Atelierul va avea loc miercuri, 6 aprilie între orele 18:00 si 21:00 la Centru de Educatie Alternativa Lumea lui Momo, din Strada Grigore Cobalcescu nr. 51, Sector 1.

Înscrierea la eveniment se poate face printr-un email la [email protected], urmat de plata taxei de participare, in contul indicat mai jos si completarea formularului de inscriere.
Taxa de participare: 100 lei de persoană sau 170 lei de cuplu în cazul în care participă ambii părinţi. Pentru rezervarea locului este necesara plata in avans, ce poate fi făcuta prin transfer bancar la Asociatia Pentru Comunicare Non-Violenta, Cod fiscal: 23665402
IBAN: RO23RZBR0000060010185464, Raiffeisen Bank Baba Novac.

Conditii de anulare
Anularea înscrierii, dupa efectuarea plății se poate face cu minim 7 zile calendaristice înainte de data desfășurării atelierului, cu o reținere de 10% din taxă pentru acoperirea cheltuielilor organizatorice.

Atunci când retragerea înscrierii are loc dupa termenul limită, suma achitată nu mai poate fi recuperată sau reprogramată participarea la o dată ulterioară. Participantul poate opta să fie inlocuit de altcineva fără plata unei taxe suplimentare, printr-o notificare scrisă trimisa pe email către organizator, cel mai tarziu cu 24 de ore înainte de eveniment.

În cazul anulării evenimentului, participanții pot opta pentru rambursarea integrală a taxei de participare sau pentru înregistrarea la o nouă ediție a evenimentului. 

Despre Monica Reu
Monica Reu este fondatorul și președintele Asociației pentru Comunicare Non-Violentă și primul trainer român certificat de Center for Nonviolent Communication. Este formator CNFPA și organizează și conduce workshop-uri de CNV din anul 2004, împărtășind metoda în cursuri deschise, grupuri de practică, tabere de familie, școli și instituții. Pasiunea ei este sprijinirea dascălilor, a părinților și a cuplurilor în implementarea acestui model de comunicare în viața de zi cu zi.

La începutul anului 2010 a dat naștere celui mai transformator program de dezvoltare personală – fiica ei, Emma. La jumătatea aceluiaș an, a demarat programul “Educație empatică – CNV pentru părinți”, din dorința de a împărtăși părinților modul în care Comunicarea Nonviolentă ajută la crearea și consolidarea unei relații bazate pe încredere, respect și empatie, și poate aduce mai multă bucurie şi armonie în viaţa de familie. Până în momentul de față, cursul Educație Empatică s-a bucurat de succes în București, Cluj-Napoca, Brașov, Piatra Neamț, Iaşi, Târgu Mureş, Constanța și… Bruxelles.
O prelungire firească a acestui proiect a reprezentat-o programul “Educație Empatică în școală și grădiniță”, ce a fost susținut până acum la Transylvania College în Cluj Napoca, Casa Montessori din București, Școala Gimnazială din Sînpetru.


About Author

Avatar photo

Related posts