fbpx

Despre taberele de familie

Tabăra care construiește amintiri și consolidează familii

img

Să pleci într-o călătorie alături de alte familii necunoscute într-un loc neștiut și fără condiții de confort, este nevoie, cel mai probabil, de curaj și de un pic de nebunie. Iar dincolo de curaj, stă libertatea interioară de a fi ceea ce ești. Iar în spatele curajului stă multă vulnerabilitate, uneori ascunsă în transparențe.

Ce este altfel în taberele noastre

img

De 10 ani ne bucurăm să vedem cum fiecare vară ne-a adus mai aproape unii de alții. Cum am transformat fricile în punți de legat inimile și am descoperit cât de la fel și cât de diferiți suntem. În taberele de familie Lumea lui MOMO râdem mult, ne jucăm liber și ne lăsăm îmbrățișați de priviri sau brațe. Ne observăm copiii pe pajiște cum leagă prietenii și cum noi adulții ne îndreptăm cu naturalețe către orice țânc care cere apă sau are nevoie ca cineva să îi șteargă mucii. Învățăm cum să trăim empatia față de noi înșine și față de celălalt. Învățăm că este loc pentru orice fel de emoții, pentru că ele vorbesc despre ceea ce noi prețuim cel mai mult. Și când facem loc pentru tot ce este viu în noi, locul în care suntem devine mai sigur și de încredere. Facem și multe boacăne, greșim și ne iubim apoi, fără greșelile care ne cresc poveștile noastre de azi n-ar mai avea nici savoare și nici înțelepciune. Fără de ele nu am crește. Nici noi și nici voi.

Pentru mine taberele de familie Lumea lui MOMO înseamnă vacanța la bunici, înseamnă a fi împreună, a fi în siguranță într-un spațiu mirific. Este o călătorie înspre lumină. Ești o inspirație pentru mine, Mira, mulțumesc pentru tot ce ne dăruiești într-o stare pură. Aștept cu nerăbdare următoarea călătorie împreună.– Mirela Tută Participant tabere de familie

Ce oferim și ce primim în fiecare tabără

img

Energie, inspirație, iubire, sens, adevăr, recunoștință, frumusețe, bunătate, bucurie, puterea lui împreună. O comunitate care s-a construit an de an cu răbdare, cu drag, cu timp, cu prezență, cu efort fizic și disconfort interior, cu genunchi juliți pe alocuri. Dai, înainte să întinzi farfuria! Este precum ai face o supă. Mai întâi stabilești ce vrei să gătești. Apoi alegi legumele. Le speli bine, le cureți, le mărunțești, le pui pe rând la fiert, amesteci, presari condimente, guști și aștepți. În timpul acesta poți să cânți, bunica i-ar fi spus descântec. Și când e gata, oprești focul. Lași mâncarea, cum tot bunica mea spunea, să își tragă sufletul oleacă. Abia apoi ești pregătit să te bucuri de ceea ce ai pus în oală. Servește-i înainte de toate pe ceilalți, să te poți bucura de lumina din ochii lor.

Cu ce plecăm acasă

img

Cu cât ceaunul este mai mare și suntem mai multe mâini care lucrează în același timp, cu atât bucuria gustului, venită din amestecul de arome, este dincolo de orice închipuire.

De 10 ani creștem o echipă, o familie, o comunitate unde ne creștem unii pe alții, inclusiv copiii. Împreună suntem iubire pentru viață, pentru oameni, pentru copii, pentru joacă și bucurie, împreună suntem bunătate, pentru cei care își doresc să primească ceea ce avem noi de dăruit. În tabără cu familia Lumea lui MOMO îmbogățește viața noastră în timp ce o îmbogățește pe a voastră!

De 10 ani învățăm să trăim în comunitatea taberelor de familie Lumea lui MOMO, empatia, iubirea și altfel. Am învățat că este loc pentru orice fel de emoții, pentru că ele vorbesc despre ceea ce noi prețuim cel mai mult. Și când facem loc pentru orice emoție, ne conținem unul pe celălalt, simțim includere și apartenență, iar mediul devine un loc sigur. Așa, ca în familie sau cum ne dorim să fie într-o familie. Și noi împreună facem asta! Și ne-am amintit că libertatea este un lucru pe care nu-l pierdem niciodată. Este o resursă mereu disponibilă în inima noastră. Când avem curajul să coborâm în noi, descoperim câtă bogăție stă acolo, iar din preaplin nu ai cum să nu împarți și cu aproapele tău. Ce urmează este doar o curgere lină.

Mira LoghinCreatorul Taberelor de Familie
„Tot ce mi-am dorit a fost să las petecul de pământ pe care am pășit mai bun decât l-am găsit. Să inspir prin experiențele mele, să reflect cu atenție alchimia cuvintelor și să transform empatia în destin. Daruri care au venit prin sufletele, ochii, mâinile și inimile oamenilor care mi s-au alăturat in această călătorie de-a lungul celor 10 ani. Călătorii care ne-au crescut și pe noi, călătorii care au crescut Familia lui MOMO. Cu fiecare petală de lumină pe care ne-au oferit-o fiecare familie.

Cum ne pregătim pentru voi

Am gândit aceste călătorii, tabere, vacanțe ca pe un antrenament pentru fericire, bunătate și iubire în care conectarea cu natura și familia, jocul și interacțiunea de grup, blândețea se află în centrul nevoilor noastre.

Ne propunem să sprijinim familiile de pretutindeni să se bucure de o altfel de vacanță în care adulții să aibă mai multă grijă de nevoile lor fără să se simtă vinovați, iar copiii să se bucure de timp de calitate alături de părinții lor. În plus să exploreze în libertate natura, să-și facă prieteni, să se joace în siguranță, și să se hrănească sănătos.

Ne dorim ca părinții să plece din taberele noastre cu energia bună a oamenilor și a pământului, cu bucurie în suflet, cu mirarea din ochii copiilor lor, cu entuziasmul că încă mai știu jocurile copilăriei lor, cu amintiri colorate de păstrat o viață, cu pietricele adunate de te-miri-unde, cu aha-uri despre ei înșiși și relațiile lor de iubire, cu lecții noi de viață pe care să le așeze în lada de zestre a familiei.