Ce spun participanții la Taberele MOMO
Pentru noi, tabăra cu Momo Family a fost așa ca o călătorie prin viață: începând cu o reîntoarcere în copilărie—pentru că ne-am jucat, Doamne, ce ne-am mai jucat, așa ca pe vremuri, ca la bunici, continuând cu ocazia minunată de a ne aminti cum a început iubirea noastră, a părinților și cum a apărut Eva și ne-a făcut viețile extraordinare, ca în cele din urmă să descoperim ce frumos este să fim împreună, atât noi trei, cât și noi toți care ne-am urcat sus la Potcoava și timp de o săptămână ne-am deschis inimile și am sărbătorit viața cu lucrurile ei simple și valoroase. Toți Momoamenii sunt minunați, dar Mira cu initiațiva ei face lucruri cu adevărat miraculoase, pentru noi experimentele și orele petrecute cu Monica și Ian au fost extrem de prețioase, iar Oana cu inima ei maaaare este cel mai frumos om pe care l-am cunoscut în ultimele luni. Vă mulțumim din suflet.
Noi ne simțim marcați de frumos și de trăiri minunate. O tihnă placută sufletului, inundați de bucuria privirii și plini de amintiri dragi. Și, da, ne simțim recunosători pentru toate aceste emoții pe care voi Momolinii ni le-ați înlesnit.
Aș începe un testimonial despre tabăra cu „Mulțumesc Lumea lui Momo! Cu siguranța Tabara lui Momo este o experiență pe care o așteptam cu bucurie în fiecare vară. Plecarea în tabără lui Momo este singurul lucru pe care-l programăm cu așa mult timp înainte. Tabăra lui Momo înseamnă noi, copii și părinți, dar și voi, tu, echipa, antrenorii, gazdele. Voi ați făcut posibile cel mai multe dintre momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Am apreciat organizarea, activitățile pentru copii și pentru părinți, organizarea, calitatea bucatelor, focul de tabără și poveștile, furișatul hârtiilor de buna dimineata pe sub uși noaptea târziu, și bineînțeles locul ales pentru joacă. Am urcat și am mers mult pe jos, cu copiii pe noi și de mână, am adunat pietricele și le mai avem încă. Ne-am bronzat si-am obosit. O oboseală sănătoasă, cum îi spun eu Anastasiei. Oboseala de la joacă este bună tare. Am râs cu poftă, ne-am emoționat la cursurile Monicai și ale lui Ian, am avut revelații despre noi, despre copii. Am devenit mai buni și ne ținem cu dinții de ceea ce am conștientizat la orele de parenting de atunci, prețuim conectarea și o căutam cu fiecare ocazie. Ne-am simțit minunat anul trecut. Ne-am amintit cu bucurie că de fapt fericirea înseamnă copii și joaca, natura și animale. Atât de simplu.
Safira a zis: mi-a plăcut că m-am jucat cu copiii, chiar dacă nu am fost pregatită să împart jucăriile. Mi-a plăcut că am stat cu părinții. Noi am trăit clipe minunate. Am trecut prin mai multe stări: bucurie, emoții de eliberare, experiențe care m-au determinat să mă bucur și mai mult de viață. Ne-am fi dorit să dureze mai mult această tabără!
Dragă Lumea lui Momo, iți mulțumim pentru experienta traita în aceasta tabară, pentru caldura pe care o transmiți dragă Mira, pentru momentele frumoase trăite aici. A fost o experienta unica și plecăm liniștiți și încărcați de energie pură. Te iubim, Mira! Cu drag, Alex și Mami
Sfârșit, început, oameni faini, familie, liniște, vacanță, bucurie, respect, cai, natură, căruțe, drumeții, pepene rosțu, steag, copii, joc, natură FRUMOS!
Multe amintiri frumoase care umbresc orice gând. Peisaj mirific care aduce multă energie și încărcare pozitivă. Copiii ultra bucuroși pentru această vacanță “altfel”. Dorința exprimată de a ne face surprize unii altora. Speranța în a ne accepta așa cum suntem, pentru că suntem perfecți așa cum suntem. Confirmarea și conștientizarea multor sentimente. Fericirea de a avea noi amintiri frumoase de adăugat în bagajul copilăriei fetelor noastre. Puritatea naturii – “Eu m-am simțit fericită tristă la început și am avut multe emoții.
Draga Mira, aș vrea să-ți mulțumesc pentru tot ce faci și ne-ai oferit, pentru conectarea pe care o aduci în familia noastră, pentru comunitatea frumoasă pe care o construiești. Ne-a plăcut tare mult în tabără și anul acesta și am reveni cu drag și anul viitor.. Ne-am bucurat de locația extraordinară (nu știu cum le găsești), de meniul sănătos, de oamenii pe care îi aduni în jurul tău și în echipa ta; Am avut ocazia să interiorizăm mai bine experiențe și informații care au fost prezente și anul trecut.
Dragă Lumea lui Momo, îți mulțumim pentru experiența trăită în această tabără, pentru caldura pe care o transmiți draga Mira, pentru momentele frumoase trăite aici. A fost o experiență unică și plecăm liniștiți și încărcați de energie pură. Te iubim, Mira!
Dragă Mira, aș vrea să-ți mulțumesc pentru tot ce faci și ne-ai oferit, pentru conectarea pe care o aduci în familia noastră, pentru comunitatea frumoasă pe care o construiești. Ne-a plăcut tare mult în tabără și anul acesta și am reveni cu drag și anul viitor. Ne-am bucurat de locația extraordinară—nu știu cum le găsești, de meniul sănătos, de oamenii pe care îi aduni în jurul tău și în echipa ta. Am avut ocazia să interiorizăm mai bine experiențe și informații care au fost prezente și anul trecut.
Noi am intrat în Lumea lui Momo prin atelierele pentru copii și părinți, unde am întâlnit oameni minunați, o echipa care reușește să te facă să te simți acasă cu blândețea și încrederea pe care le transmit copiilor în timpul activităților. Atmosfera este așa cum nu am mai întâlnit în București, cu zâmbete sincere și calde. Dar am descoperit cu adevărat lumea lui Momo in tabara de la Bran, unde într-un peisaj de vis, am trăit clipe fantastice de apropiere, de poveste și de o intimitate atât de naturala fara să simți o privire cercetătoare, fără să îți faci griji pentru părerea celorlalți pentru că toți eram la fel și voiam același lucru: să fim noi alături de copiii noștri care acolo sau fost liberi, au fost veseli, au explorat, au fost fericiți! Echipa este minunată, i-au susținut pe copii, pe fiecare, respectându-le ritmul, fără grabă, cu înțelegere si dragoste. Activitățile propuse adulților de către Monica Reu au reușit în maniera-i cunoscută să ne umple și nouă paharul încât am avut niște zile minunate ! Natura, dragostea, firescul, aventura și oamenii speciali ne fac să vrem sa repetam experiență și să așteptăm cu nerăbdare să reînceapă!
Noi, Lena, Igor, Maia și Lia ne-am simțit minunat în tabăra de familie organizată de voi. Mie personal mi-a plăcut foarte mult ca fetele mele s-au simțit confortabil acolo, era mult loc unde copii să poată alerga în siguranță, faptul ca eram pe într-o zona remote. Atelierele, jocurile, expedițiile, excursiile foarte fain organizate și grija și dedicația cu care eram întâmpinați mereu. A fost minunat că am avut timp și pentru mine să mai răsfoiesc o carte și timp de cuplu la atelierele de după amiază. Scrisorile scrise de mână în fiecare zi au fost geniale 🙂 Mi-a plăcut că nu a trebuit să-mi fac griji pt mâncare, să nu fie nesănătos/ prăjit/dulce/etc. M-am simțit într-o bulă minunată, din care nu vroiam sa ies, și cred că acest lucru ne priește din când în când (preferabil ar fi să fie normalul și să ne simțim așa mereu :), pentru că de multe ori ne este frică și ne punem întrebări dacă suntem pe drumul cel bun. Îmi imaginez că este un efort foarte mare pentru echipa Momo. Vă mulțumim din adâncul ființei noastre pentru bucuria și veselia pe care o împrăștiați cu noi ! O zi frumoasă, o săpămână plinaă de soare în suflet și abia aștept să ne revedem!!!
Orice călătorie se sfârșește, însă întotdeauna apar noi drumuri și oportunități. În această săptămână a fost mult joc și creativitate, armonie și relaxare. Suntem recunoscători pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit și pentru timpul petrecut în natură. Vă mulțumim!
O săptămână de relaxare mentală și emoțională. M-am simțit că între prieteni din secundă 1, și asta m-a ajutat să mă eliberez de toate gândurile și emoțiile negative, adunate în ultimele luni acasă și la serviciu. Sentimentul care mă încearcă acum este împlinirea, nevoile mele de conectare cu fetița mea, de relaxare, odihnă, mișcare, socializare simt că au fost atinse pe deplin. Voi mai reveni cu siguranță în tabără, vă mulțumesc.
Activitățile deopotrivă pentru copii și părinți sunt foarte frumoase, firești, introduse natural, cu bucurie și noi le-am primit și bucurat de ele, mulțumim! P.S. Biletele de dimineață sunt magice, precum cadourile de Crăciun.
Simt recunoștință și bucurie pentru toate momentele frumoase. M-am bucurat de o companie bună, compania copiilor, a părinților, a organizatorilor, a gazdelor, a naturii înconjurătoare. A fost o tabără minunată în care îmi doresc sa mai revenim în fiecare an, ca un SPA pentru suflet. Alexandru mi-a spus că s-a simțit bine și cel mai mult i-a plăcut Balul (petrecerea de final).
Orice călătorie se sfârșește, însă întotdeauna apar noi drumuri și oportunități. În această săptămână a fost mult joc și creativitate, armonie și relaxare. Suntem recunoscători pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit și pentru timpul petrecut în natură. Vă mulțumim.
Amintiri și povești din tabără scrise de părinți
Miruna Ioani @ Blondele gândesc
Dragă prietenă, îți mulțumim cu recunoștință pentru alte și minunate cuvinte frumoase, pe care ni le-ai lăsat mărturie și-n acest an după Tabară cu familia Lumea lui Momo.
Mesaje adunate cu mare drag de la prieteni
Cum să nu te veselești? Cum să nu ne simțim pe zi ce trece mai motivați, când avem parte de așa cuvinte tandre, frumoase, scrise cu drag de prietenii taberelor Momo?
Despre curaj în 2020 SAU în tabără pe timp de pandemie
Despre curaj în 2020 SAU în tabără pe timp de pandemie
Cum să nu te veselești? Cum să nu ne simțim pe zi ce trece mai motivați, când avem parte de așa cuvinte tandre și frumoase?
De ce merge Prințesa Urbană în tabără
Vă recomand din suflet acest gen de evadare, în care altcineva se ocupă de meniu, de activități, de tot, tu doar te duci cu iubitul și cu copiii …
Andreea Călinescu
Povestea Andreei Călinescu și a familiei sale despre zilele petrecute în tabără începe cu intenția lor și căutarea unui „unui alt gen de vacanță în familie”.