fbpx
Sarmalute in foi de varza, impanate in crengi de cimbru – asezate cu drag langa o mamaliga aburinda

Ani la rand am primit deja celebra intrebare, dar tu ce mananci de Craciun?? Cum rezisti in fata carnurilor? Simplu. Nu ma atrag. In plus am invatat sa imi gatesc suficient de variat si gustos, sa nu simt ca pierd ceva din traditiile noastre.

De exemplu, sarmalute in foi de varza murata creata, rumenite bine in cuptor si asezonate cu o mamaliguta aburinda cu miros de malai proaspat macinat.

Pai se ia asa..o varza maricica care se pregateste foaie cu foaie pentru impaturit sarmalele …se toaca miezul si eventual inca o jumatate de varza mai mica. din varza tocata se face un pat impanat cu crengute de cimbru si foi de dafin asezate intr-o oala de pamant – nesmaltuita pe cat se poate. Intre timp de pregateste compozitia: 2 cepe mici, 2 morcovi, o telina mica, 2 linguri orez brun natural, 1 lingura ovaz (lasat prealabil 1 ora la inmuiat) , 1 lingura quinoa, 1 lingura hrisca, 1 lingura mei, 1 lingura linte verde (hidratata 1/2 ora inainte), 3 linguri de seminte de dovleac, 1/2 lingura   susan, 1 cana de dovleac proaspat ras, 1 cana de piure de rosii. Ingredientele pentru compozitie se pun la fiert in ordinea urmatoare: ceapa, morcovul si telina (date pe razatoare), orezul brun si ovazul, peste 10 minute se adauga din 5 in 5 minute hrisca, lintea , susanul, quinoa si meiul, sarea de mare neiodata. Adaugam si piureul de rosii, si ne abtinem sa le amestecam vartos. Ideal este sa nu le fierbem mai mult de 30 minute impreuna si intr-o cantitate de apa mica, completand treptat daca cere. Se da la racit si se adauga 3 linguri ulei de masline presat la rece, cimbru uscat, piper. Si trecem la invartit sarmale..fiecare cum a vazut la mama acasa. Mai mici, mai mari..dupa pofta inimii. Le asezam straturi in oala de pamant, ultimul strat fiind diferenta de varza tocata, azvarlim pe deasupra fro’doua linguri de piure de rosii sau felii de rosii din bulion, punem un pahar de zeama de varza (daca-i de la mama din butoi) si apa cat cuprinde. Oala se aseaza in cuptorul bine incins si se lasa privite din cand in cand pana sunt tocmai bune de rasturnat langa mamaliguta. Imi ploua deja in gura de cand va scriu, abia astept sa vina dimineata de Ajun sa ma pun pe treaba. Sunt minunate! Iar eu de niste ani tot mai imbunatatesc reteta dupa inspiratia ce mi se arata! Va spui daca anul acesta am mai scuturat ceva in oala! Pofta buna dragilor…dar fara “gogaltz”, mancati pe indelete, putin si sa va priasca! 

ps. daca va iese multa compozitie, nu prididiti si mai pregatiti niste camasute din foi de varza! (poza nu imi apartine, insa promit sa fac o fotografie buna sambata dupa amiaza dupa ce le scot din cuptor)

Craciun cald si bun sa aveti cu suflet de copil, asezat langa cei dragi..impartindu-va bucuria de a fi!!
mira

About Author

Related posts