— „Mami, hai să ne jucăm de-a …”— „Stai puiule, doar ce am venit de la serviciu. Să mă dezbrac şi să-mi revin niţel.”— „Mamiiiiiii, te joci cu mine de-a indienii?”— „Acuș, acuș, dragul mamii, tocmai am pus cartofiorii la fiert. Acum spăl salata, iar în curând o să avem cina.”
— „Mai înceeet, te rog!!! E prea multă gălăgie și vecinii … în linişte nu s-ar putea să te joci??”
— „Maaaamiiii, vino până la mine în cameră să-ţi arăt ce construcţie am făcut din cuburi, e până la tavan!!”
— „Cum să nu iubirea mea, doar să bag o maşină de rufe la spălat, dar dacă vrei îţi pune mama desene să stai cuminţel.”
După un timp urmează masa de seară, apoi băiţa şi somnul.
Când s-a așternut liniștea …
Răsuflii uşurată şi te arunci pe canapea. Preiei telecomanda lăsată de cineva înaintea ta pe măsuţă. Schimbi canalul. Pe un post unde se vorbeşte mult şi atât. Ai vedea un film sau chiar să mai citeşti din cartea care așteaptă de nişte săptămâni bune tot la pagina 10. Te gândeşti deja că ai uitat să bagi o maşină de rufe şi ce cumpărături mai ai mâine de făcut.
Piticul doarme. Îl priveşti cu drag şi-l săruţi. E dulce ca un îngeraş. Verşi o lacrimă şi te simţi vinovată că azi nu ai petrecut cu el nici măcar o jumătate de oră. Eşti ocupată. Toată lumea ştie. Şi obosită. Întreaga casă e pe tine şi atâtea drumuri lungi de colo colo prin oraş. Şi slujba asta unde tocmai ai fost promovată, dar, ce să-i faci câştigi foarte bine, în plus ţi-au dat maşină şi telefon. Și uite, în ultimul an ai cumpărat atâtea pentru casă! Măcar nu mai ai stresul lor. Şi totuşi sunt atâtea lucruri de făcut!!! Nu ai timp de pierdut.
Un dram de răgaz
Te priveşti în oglindă. Realizezi că nici pe la cosmetică nu ai mai trecut de luni bune. Sala de sport e mult prea departe de drumurile tale zilnice. Offf, şi ţi se văd câteva fire albe! În plus, faţa ta obosită și ochii încercănaţi îţi dau o alură morocănoasă, tristă. Nu te mai gândeşti cât timp a trecut de la o seară frumoasă cu prietenii, cu omul drag care-ți împarte tăcerile, ceaiurile, hohotele de râs şi poveştile frumoase. Un spectacol de teatru, o plimbare, și chiar tu, singură în parc. Noroc cu telefonul, doar el te mai trezeşte … suntem în Octombrie şi e toamnă bine. Da, și mai există şi Facebook-ul, unde-i poţi vedea pe toţi. Culmea şi mama ta şi-a făcut pagină, aşa îi mai vezi pe cei de acasă, mai iei o reţetă nouă …
Și timpul?!
Unde eşti tu în toate acestea? Unde e timpul tău? În care doar să fii. Unde e timpul, pe care să-l dăruieşti celor pe care îi iubeşti? Ce-ai făcut cu el? Dar, mai ales, cine să ţi-l dea înapoi? … un prieten drag îţi postează pe wall:
„Timpul este însăşi viaţa. Iar viaţa sălășluieşte în inimă.” — Michael Ende
Zâmbești și dai like.
P.S. Prima versiune a acestui articol am publicat-o exact acum 9 ani, pe 19 octombrie 2011. Era portretul unei mămici urbane. O mămică care se străduia din răsputeri să fie perfectă. Și, nu pot să nu mă întreb … unde e această mămică acum?
