Vara este despre joacă, despre vacanță, despre bucuria copilăriei. Pentru noi vara este un mult așteptat prilej … un tăvălug de bucurii pe care le va aduce Tabăra de familie, dar și despre multe altele. Vara este, poate mai mult decât oricând, copacul copilăriei. Vă mai amintiți? Ori poate chiar îl mai aveți … știți voi, acel un loc al vostru. Un loc de poveste, de tihnă, în care ne place să ne ținem în brațe. Unde ne auzim gândurile. Un loc doar de noi știut unde ne lăsăm purtați în altfel de lumi magice și locuri imaginare. Este locul acela în care nu ai nevoie de nimeni, căci a fi cu tine îți este de ajuns.
Da, vara este despre libertate și hohote de râs, despre secrete știute și bine păstrate. Vara este despre întâlniri, despărțiri și prietenii noi. Într-un cuvânt, am spune că vara e întotdeauna o sărbătoare … una prelungită și extrem de darnică.
Școlar gata de drum
„Educația are rolul de a îmbunătăți viețile celorlalți și de a lăsa în urmă comunitatea și lumea mai bune decât le-a găsit.” — Marian Wright Edelman
Dar, o sărbătoare nu vine singură. Vine prin inimile, mâinile părinților și educatorilor care însoțesc împreună copiii pe drumul devenirii lor. Deși vor mai curge multe zile din calendar până când vom culege Recolta de toamnă, acum noi ne veselim pentru o altfel de recoltă. Am putea s-o numim în multe feluri și fără să greșim: împlinire, bucurie, satisfacție …








