Kastri. Heraklion. M-am trezit să văd răsăritul. După o foială care a început la 3.30 dimineața și s-a potolit odată cu ridicatul din pat. Au fost și vreo doi țânțari, nu zic.
Nu știu sigur, dar s-ar putea ca, dacă te uiți cu atenție la poză, să vezi un licăr în ochiul drept. Este o boabă de lacrimă rămasă după chiotul de bucurie. Cumva s-a împiedicat de genele mele pitice și răsfirate. Sau pur și simplu a vrut să mai zăbovească cu mine. Lacrimile mele sunt foarte sărate, precum marea pe care o privesc acum. Aseară târziu, am primit pe WhatsApp un mesaj …
„Mira, v-au autorizat!!”
Fâstâcită, mi-am căutat ochelarii să citesc fiecare rotunjime a cuvintelor. Puțini știu că ultimele 8 luni mi le-am petrecut într-un proces complex și anevoios de autorizare a Grădiniței Lumea lui MOMO. A fost o călătorie grea, cu stres, cu nopti albe și zile negre. Am stat cu sufletul în batistă până acum o săptămână, când am decis să merg, acasă, în Creta să respir. Dar cel mai mult a fost cu oameni buni, cu inima la vedere, care mi-au dat mâini de care să mă prind și încurajarea de continua. Au fost mereu acolo, chemați sau nechemați. Și fiecare a dat ce a avut și ce am fost eu dispusă să primesc … și am primit. MULȚUMESC!!!
Paharul de prosecco și lacrima din ochiul drept le împart cu voi, familia mea extinsa dar și cu cei de acasă, care știu deja pe de rost procedurile de autorizare. 😋 Și mai împart ceea ce nu se vede aici, dar acum bate lin…
Anul acesta se împlinesc 10 ani de Lumea lui MOMO, 10 ani de călătorie prin lumea asta mică și depotrivă mare, care ține atâta frumusețe și simplitate în cutele ei. Mi-a luat ceva timp până să pot desface fiecare cută, însă mult prea puțin față de ceea ce am primit.
Bucuria și recunoștința le împart cu toții copiii pe care i-am întâlnit și m-au lăsat să îi privesc în acești 10 ani. Cu ajutorul lor am putut să trimit veștile bune în lume. Primul e copilul meu, Zoran, de la el a început totul. Al doilea e copilul meu interior, trezit cu zgomot de primul. Toți sunt copiii mei. Ei rămân inspirația și motivația mea, de a fi una cu prezentul. Singura punte către viitor.
PS. Carmen Prisacaru, multumesc pentru poză și mai știi tu ce. ❤️
