fbpx

Vă întrebaţi oare cine este MOMO? Cum este în Lumea lui MOMO? Pentru că au mai râmas doar câteva zile până când vom deschide larg uțile acestei lumi magice, o să vă dăm câteva indicii, deși nu vom dezvălui chiar tot …

Primul indiciu — un dialog cu MOMO

— Spui că te cheamă Momo, aşa-i?
— Da.
— E un nume frumos, dar nu l-am mai auzit niciodată. Cine ţi l-a dat?
— Eu, spuse Momo.
— Tu singură ţi-ai dat numele?
— Da.
— Când te-ai născut?
Momo se gândi şi spuse într-un târziu:
— După câte îmi amintesc, am fost dintotdeauna. (…)
— (…) Câţi ani ai de fapt?
— O sută, spuse Momo şovăitor.
Oamenii râseră. Credeau că e o glumă.
— Să vorbim serios. Câţi ani ai?
— O sută şi doi, răspunse Momo, încă şi mai şovăitor.

Al doilea indiciu

Întreaga lume e o mare poveste în care apărem şi noi.

Al treilea indiciu de la Mira Loghin

Acum ceva timp, cineva mi-a dăruit să citesc o carte despre MOMO, o fetiţă cu bucle negre şi zbârlite, care trăia printre ruinele merelui oraş. Ea era MOMO, o fetiţă care deţinea miracolul ascultării, căci oricine avea ceva de spus mergea la MOMO. Cândva, în marele oraş, oamenii trăiau fericiţi din vise, amintiri şi poveşti. Ceva s-a întâmplat, căci a visa sau a-ţi aduce aminte de lucrurile frumoase devenise o crimă, prin care timpul era ucis. Şi, astfel, oamenii devin victime ale “secolului vitezei”, trăind de fapt doar pentru a economisi timp, uitând să trăiască. MOMO, cu ajutorul Maestrului Ora, porneşte înr-o frumoasă aventură fantastică, reuşind să le redea oamenilor fericirea şi să-i înveţe să trăiască.
În Lumea lui MOMO, aventura o veţi porni voi, căci aici timpul se rostogoleşte foarte încet. Nimeni nu este stresat, şi toată lumea are timp să povestească, să creeze, să-şi imagineze, să asculte, să exploreze, să admire.. şi să se cunoasca. Lumea lui MOMO te va ajuta doar cum să  foloseşti timpul în favoarea ta şi a celorlalţi. Rămâi alături de noi, au mai rămas doar câteva  zile de pierdut.

P.S. Nu ştim dacă de aici am pornit sau aici urmează să ajungem …

About Author

Related posts