Singurul spațiu în care se produce învățarea conștientă este cel al conectării autentice. Aici copilul capată încredere in forțele proprii pentru că se vede auzit, văzut și conținut de către dascăl. Astăzi stăm acasă. Acesta este un fapt. Insă felul în care noi alegem să raspundem la acest fapt este felul în care copiii nostri vor învăța. Dacă noi alegem să continuăm, propunându-le învățarea de la distanță, tot ce facem este să creăm un alt mediu pentru ca viața noastră să meargă mai departe. A continua să ne trăim viața dincolo de orice context social, politic sau economic înseamnă să le transmitem copiilor putere si nu frică.
About Author
Mira Loghin
Creator de concepte educaționale care servesc viața trăita conștient. Coach, trainer în comunicare nonviolentă. Omul care a dat prima suflare de viață centrului de educație alternativă pentru copii între 1-10 ani, Lumea lui MOMO. Autoarea cărții„Grădinița pentru totdeanuna” ... dar, înainte de toate acestea, copil universal.
Related posts
Este fix acea perioadă din an, când telefonul sună mai des niciodată, iar emailul curge. Părinții scriu despre problemele pe care le trăiesc în timp ce încearcă să își acomodeze
Oglindire — sau când dorim să schimbăm la copiii noștri … Carl G. Jung spune, dacă este ceva ce dorim să schimbăm la copiii noștri, ar trebui mai întâi să
— „Mami, hai să ne jucăm de-a …” — „Stai puiule, doar ce am venit de la serviciu. Să mă dezbrac şi să-mi revin niţel.” — „Mamiiiiiii, te joci cu