Cum a început povestea noastră la Momo? Cred că n-am spus niciodată până acum povestea asta, nimănui, dar i-a venit timpul, la celebrarea celor 4 ani la Momo, mâna în mână, pas cu pas.
Era o vara ca asta și Anastasia stătea la copt în burtică precum pepenii la soare, când buna mea prietena Ana, făcea planuri de viitor încercând să mă antreneze pentru ceea ce urma să vină. Și, uite așa, îmi prevestea ea, cum că o să se facă fetița mea mare, repejor, cât ai clipi și o să ne frământe alte griji față de cele de acum. Dar, o să ne fie ușor pentru că o să meargă la Grădinița lui Momo, iar noi vom fi implicați să descoperim cât de lin și de firesc poate curge etapa asta plină de emoții din viața de familie cu copii.
Ce a urmat a fost cu adevărat intens, obositor, cu totul nou. Anastasia a venit impreuna cu multe întrebări pentru noi, însă tot ea ne oferea și răspunsuri când și dacă aveam răbdare. Timpul a curs firesc dar greu, mai ales cand eram nedormiti. Și plutea, adorabil de usor, când culegeam roadele oferite de cucerirea unei noi etape din copilaria mica.
Eu am pășit în căsuța lui Momo în vară anului 2017. Venisem să mă întâlnesc cu Mira. Eram doar eu. Citisem cel mai atipic job call de până atunci și îmi doream să fac parte din echipa care crește copii și nu îi supraveghează, care se joacă împreună cu ei, nu le da de lucru, care se bucura când descoperă creta și culori noi sau baloanele de săpun în comanda de materiale. Anastasia nu avea încă 2 ani și ne planuisem să își petreacă timpul cât sunt eu plecată, acasă, cu bunica ei.
Neașteptat, nu? Parcă prevestirea era cu un copil și o gradinita. Așa s-au așezat lucrurile pentru noi și era bine. Eu îmi doream sa lucrez, îmi doream să plec și să mă întorc acasă, îmi doream să învăț despre copii și educația lor.
Au trecut doar cateva luni pana să apară în familie inevitabilă discuție: „De ce să nu meargă și Anastasia la Momo și să învețe toate astea?”. Aflasem între timp că programul Înainte de grădiniță era unic și am decis ușor ca cel mai înțelept lucru pe care-l putem face pentru fetița noastră, era o adaptare blânde în colectivitate, oriunde ar merge mai apoi la grădiniță.
Am mers și la pregrădiniță, am mers și la grădiniță. Și, încă am mers toate 3 de când ni s-a alăturat și Irina. Am revenit chiar și după o pauza în căutarea unei grădinițe mai aproape de casa. A mers și după ce i-au plecat prietenele la școală și s-au schimbat educatorii. A mers și atunci când era supărată pe colegul Vladi. Am venit și când ne saturasem de atâtea răceli și muci. Am revenit și după ce și-a dorit să mai stăm puțin acasă împreună. A mers pentru că e casa ei, și chiar am disputat puțin locul fiecăreia în familia lui Momo.
Mă fascinează și acum resortul ăsta, sădit în ea cu răbdare și dragoste de fiecare om și întâlnire de acolo. Resort cu care reușește să depășească un moment dificil, cu ajutorul căruia reușește să-și învingă temerile, să găsească încredere în ea, să-și apere teritoriul cu blândețe, să-și articuleze emoțiile cu grijă, să împărtășească trăirile cu emoție, să înțeleagă ce i se întâmplă cu maturitate și eleganță, dar și să plângă tare, cu zgomot și patos, când trebuie să se elibereze.
Au fost multe momente în care ea îmi oferea mie empatia de care aveam nevoie. În care mă ținea ea în brațe pentru că mi-era greu. Copiii se nasc buni și liberi, dar darurile astea cu care sunt înzestrați sunt ca niște cristale prețioase, pe care le îngrijim și noi ca părinți, dar și comunitatea din care face parte.
LUMEA LUI MOMO e ca o carte bună de parenting, pe care nu e nevoie să o citești. Ea ți se întâmpla, dacă deschizi fereastra inimii să o asculți. E comunitatea din care fac parte și părinții. E lumea voastră. E lumea lui MOMO.
Momo e grădinița noastră.
Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face la fel.
Recunoștință și apreciere, în primul rând pentru Mira, Doina, Andreea, Loredana, Madalina, lui Ronny, Anca, Alexandra, Adina, și nu în ultimul rând, Getei și Anei și tuturor copiilor din comunitatea MOMO care ne-au fost alături în cei mai frumoși ani.
