fbpx

Mira Loghin

Mira LoghinCreator de concepte educaționale care servesc viața trăita conștient. Scriitor, autor de carte, coach, trainer în comunicare nonviolentă, dar, înainte de toate acestea, mamă și copil universal. Mira Loghin este fondatorul și vizionarul Centrului de Educație Alternativă și a Grădiniței Lumea lui Momo. După o îndelungată experiență în managementul comunicării, după mai mult de 15 ani în care a îmbrăcat ținute business și a condus un departamente cheie în orice corporație mare, Mira a decis să schimbe totul pentru haine mai lejere, pentru o viață fără etichete și fără constrângerile formalismului. Pentru ea totul a început odată cu venirea pe lume a fiului său Zoran. Apoi a urmat una dintre cele mai profunde descoperiri din lumea cărților, Momo a lui Michael Ende, despre care spune că i-a dat curajul să își schimbe viața, dar mai ales felul în care alege să simtă și să trăiască timpul. Cu prezență.

Pentru Mira, Lumea lui Momo a devenit un mod de fi si a trăi, în care crede cu toată ființa. Îndemnul lui MOMO, personajul magic al poveștii, “Timpul se simte doar cu inima” a devenit motto-ul ei. A pus aici tot ce își dorește pentru copilul ei și toți copiii acestei lumi, indiferent dacă au 0 sau 99 de ani.

”Am creat un concept de viață în care fiecare copil sau adult are oportunitate de creștere și învățare, pentru a da împreună o altă valoare timpului pe care îl trăim zi de zi. Un “Impreună” de părinți și copii ale căror valori sunt învățarea prin joacă, siguranța emoțională, conectarea, atenția la nevoi, bucuria de a fi, de a iubi și a dărui.”

Siguranța emoțională și jocul sunt cuvintele cheie din jurul tuturor activităților de la Lumea lui Momo. De ce? Pentru că prima este vitală pentru evoluția sănătoasă a oricărui viitor adult, iar cea de-a doua este principala modalitate de învățare a copilului. Pentru copii, totul e o joacă, de la spălatul pe mâini, până la așezarea mesei sau a literelor în formă alfabetică. Iar acolo unde noi, adulții, avem tendința să vedem sarcini obligatoriu de bifat pe parcursul unei zile, copiii văd doar noi spații de explorat.

Sigur că nu e ușor să dai în mintea copiilor și să devină ocupația ta numarul 2. Nici pentru Mira nu e ușor și de multe ori viața de simplu angajat i se pare mult mai comodă decât cea de antreprenor. Mai ales că și-a ales un concept pentru care nu există un model de urmat. Dar Mira are, ca și copiii, mentalitate de explorator. De aceea studiază, ascultă, observă, experimentează și pune în practică doar ceea ce rezistă testelor. Și singurul lucru cu care nu se joacă este siguranța emoțională a copiilor. Pentru că atunci când copiii sunt acceptați și iubiți necondiționat, fără judecată sau dorință de îndreptare, lumea chiar devine un loc mai bun pentru fiecare dintre noi. Aceasta este convingerea ei fermă. Așa că nu întâmplător, în urmă cu 7 ani, odată cu întâlnirea magnetică cu Monica Reu, și-a dat seama că metoda creată de Marshal Rosenberg, cea a comunicării nonviolente, este calea către inima ei și inimile altora. Atunci a început o formare de viitor Trainer Certificat NVC care să ofere nu doar cunoaștere, practică dar și expertiză. În 2019 Mira s-a certificat ca Solution Focus Coaching, devenind partenerul multor părinți care aleg calea transformării și trezirii interioare.

Mira este autoarea cărții Grădinița pentru totdeauna, lansată în septembrie 2019.

Din septembrie 2021, Mira face parte din echipa psihologului și psihoterapeutului Dr. Gabor Mate, unde urmează programul de training și formare profesională Compassionate Inquiry, o abordare psihoterapeutică a vindecării traumelor.

Și totuși locul ei preferat este printre părinți și copii, la joacă sau la îndrumat părinții să crească. Pentru că și ea aici crește cel mai mult.

Dacă vreți să o cunoașteți pe Mira, vă invităm să deschideți ușa de la Lumea lui Momo. Iar când ajungeți aici, alegeți-vă un scaun comod și rugați, în loc de orice prezentare, să vă citească o poveste. Atât.

 

P.S. Despre toate celelate activități – life coaching, Women Empathy Cafe, cursuri și seminarii, pe care Mira Loghin le organizează periodic, puteți afla accesând miraloghin.ro. Veți găsi aici și numeroase articole care se abordează diverse teme privitoare la parenting, comunicarea nonviolentă, emoții, dar și experiențe personale de viață autentic mărturisite. 

About Author