Ce vă oferim în cele 7 zile de tabără cu familia Lumea lui MOMO
Ne-am gândit că cea mai bună cale de a ne cunoaște este să petrecem cât mai mult timp împreună. Și nu doar copiii au nevoie de mai multă apropiere, conectare ci și părinții. Mama și tata au și ei niște lucruri de împărtășit, de învățat, de auzit unul de la celălalt. Și când este mai potrivit, dacă nu în vacanță, intr-un mediu relxant să descoperi lucruri noi împreună cu oamenii cei mai dragi ție?
Se poate spune despre taberele noastre că sunt antrenamente de comunicare empatică și iubire pentru viață, pornind de la ceea ce este important pentru noi să trăim. Puteți să-i spuneți cum vreți – tabără de family building, tabără de dezvoltare familială sau oricum altcumva.
Avem la dispoziție 7 zile de bucurie, de drumeții prin pădure sau pe coamele dealurilor, de joacă în echipe, să construim relații noi și să consolidăm relații mai vechi.
7 zile de jucat cu copiii noștri așa cum demult visăm și nu reușim, 7 zile de conectare cu partenerii noștri de viață pentru a recăpăta tandrețea și intimitatea pe care cândva am avut-o, 7 zile de socializare cu alți părinți care au fix aceleași provocări cu ale noastre.
Un exercițiu de împreună, de simplitate, compasiune și autenticitate!
Ritmul unei zile de tabără
- Dimineața începe cu reconectare cu natura, cu energie, cu joacă cu copiii noștri așa cum ne dorim și de multe ori nu avem timp . Râsete și voie bună. Tăvăleală pe deal și miros de fân abia cosit. Pedalat și biciclete. Drumeții cu mic cu mare. Gătit în aer liber. Distracție multă împreună. Alături de alți părinți care caută același lucru.
- După amiaza ne găsește împărțiți la Cafeneaua Părinților cu treburile noastre serioase de adulți, învățând să arătăm grijă și compasiune față de noi și înțelegere față de cei aparent “de neînțeles” și pe Maidanul cu povești locul dedicat exclusiv copiilor, cu creativitate, rasete, povesti și joacă alergând după nori roz. Astfel ne concentrăm pe activități gândite fie pentru toată familia, fie doar pentru copii sau doar pentru părinți. Fiecare cu trainerii și educatorii lor.
- În pauzele de joacă, adică dimineața, prânz și cină mâncăm gustos și sănătos, uneori chiar și porții duble! Avem un timp special pentru ceai și prăjituri de casă delicioase, care ne vrăjesc să luăm pe furiș cel puțin una în plus. Unii din noi mai servesc somn la prânz, fără să conteze vârsta.
- Seara vine povestea spusă la foc trosnit, cu ceai turnat în căni de lut. Glasul menestrelului ne adună șoptit, deopotrivă părinți și copii. Iar după ce copiii îl iau de mână pe Moș Ene și merg lip lip la somn părinții mai rămân în jurul focului degustând un pahar de vin și împărțind snoave de peste timp.
Așadar, timp de 7 zile vă deconectăm de la ritmul vieții cotidiene, pentru a vă conecta și reconecta cu energia benefică a jocului, a iubirii, cu bucuria de a fi și de a fi împreună. Dorim să vă încurajăm să conștientizați lucrurile frumoase din viața voastră, să conștientizați darul cel mai prețios pe care îl aduce fiecare membru al familiei voastre: iubirea. Mai avem un singur lucru de completat pentru cei care încă n-au fost cu noi în tabără: mare atenție, taberele noastre dau dependență.
Dacă vă hotărâți să vă înscrieți într-una din taberele noastre
Vă rugăm să rețineți:
- orice călătorie începe înlăuntrul fiecăruia, în mintea și în sufletul său
- vocile pe care încercăm să le auzim, răsună în inimă și nu în mintea noastră
- natura se dă în spectacol pentru noi în timp ce ne bem relaxați cafeaua
- darul fiecărei zile suntem noi și familia noastră
- punem accent pe ascultare, observare, contribuție și prezență
- copiii noștri nu sunt ai noștri
- toate darurile din lume încap în inimile noastre
- iubirea necondiționată trăiește în timp ce ne eliberăm de presiunea așteptărilor noastre
- nu este o tabără de copii în care vin și părinții, pentru că și părinții ajung să se conecteze la copilul interior
- s-ar putea să plecați acasă cu întrebarea „cum pot să îmi rezerv locul de acum pentru la anul”
- Deprind noi abilități de comunicare și relaționare într-o comunitate variată de copii și adulți
- Consolidează comunicarea cu ceilalți membri ai familiei
- Învață lucruri noi, se joacă liber, se relaxează, petrec timp de calitate în natură
- Le crește încrederea în părinți, dar și în alți adulți
- Simt libertatea de a încerca lucruri noi, descoperă curajul și încrederea în forțele proprii
- au șansa de a experimenta viața intr-o comunitate mică, așa cum se întâmplă odinioară în cartierele mici sau la tară
- Ieșiți din puterea lui trebuie sau a lucrurilor bine făcute
- Vă conectați la copilul interior, uitați de stres, lăsați deoparte agitația orașului și listele
- Vă amintiți cum este să aveți timp pentru voi și spațiu personal
- Vă relaxați activ și petreceți timp de calitate în natură
- Stabiliți o mai bună comunicare cu copiii și cu partenerul vostru
- Trăiți experiențe care vă ajută să aflați lucruri noi despre copii, despre partener, ba chiar despre propria persoană
- Aveți acces la o comunitate de părinți cu valori și preocupări comune
Oferta Taberelor de Familie Lumea lui MOMO 2024
In sezonul de vară 2024, Lumea lui MOMO organizează 3 tabere de familie care vor avea loc la Satul Prunilor, Pietroșița din judetul Dâmbovița, la maxim 2 ore de condus fatâ de București.. Aici vom dormi, vom mânca, ne vom iubi, îmbrățișă, ne vom inspira unii de la alții, ne vom sprijini, ne vom juca, distra și vom trece prin tot felul de experiențe împreună. Se spune că este nevoie de un sat să crești un copil, noi spunem că este nevoie de un sat să crești o familie…
SATUL PRUNILOR,
Satul Prunilor este situat pe o proprietate de 6 hectare la marginea padurii, in comuna Pietrosita, judetul Dambovita, pe versantul sudic al Subcarpatilor, ceea ce ii ofera mult soare si o clima mai blanda. Rasfatat de soare, Satul Prunilor are vedere panoramica impresionanta spre trei masive muntoase: Leaota, Bucegi si Baiului.
Gazdele noastre spun că au adus in camere mirosul padurii, mobila fiind realizata integral din lemn, la fel ca si dusumeaua, acoperta de covoare tesute manual, Pietrosita fiind o localitate cu traditie in manufactura de covoare taranesti.
In 2019 si 2022, Satul Prunilor s-a numarat printre nomninalizatii TopHotel Awards, la sectiunea “Pensiunea anului in stil traditional”. In iulie 2020, Satul Prunilor a devenit primul business din domeniul ospitalitatii din Romania certificat de SAFE Shopping Centers ca destinatie sigura.
Familiile pot opta pentru 3 tipuri de camere, dublă cu pat matrimonial (1,60 m), sau 2 paturi twin (1,80) care se pot uni, garsonieră într-una dintre cele 6 vile disponibile. Sunt 22 de paturi suplimentare disponibile care se pot adauga la cerere. În camerele duble spatiul permite 1 pat suplimentar, in garsoniera spatiul permite 2 paturi suplimentare. Pachetele de tabară nu au patul suplimentar inclus, acesta se adauga la cerere si achitand un cost suplimentar. Este obligatoriu adaugarea 1 pat suplimentar pentru copii + 8 ani, si in caul familiilor cu 2 copii, indiferent de vârstă
Vă invităm să cunoașteți mai bine locul și tipurile de camere accesând linkul lor, astfel încât opțiunile voastre să fie cât mai aproape de nevoile familiei voastre.
Care sunt perioadele, capacitatea și locațiile aferente?
- 28 iunie- 4 iulie – SOLD OUT
- 12 iulie-18 iulie – SOLD OUT
- 29 iulie – 4 august – locuri pentru 2 familii – camera dublă
* Important! Vă rugam să ne contactati la 0748055255 sau intabaracufamilia@lumealuimomo.ro pentru a verifica inainte disponibilitatea locurilor inainte de trimiterea formularului
Pachete financiare Satul Prunilor
Family pack camera matrimonială sau twin
1 părinte și 1 copil
RON7570
Family pack cameră matrimonială sau twin
2 părinți și 1 copil
RON8890
Family pack Cameră matrimonială sau twin
2 părinți și 2 copii
RON9682
Family pack garsonierâ
2 părinți și 2 copii
RON100242332,75/persoană
Extracost pat suplimentar 80 lei/zi. Este obligatoriu pentru familiile cu 2 copii adaugarea cel putin 1 pat suplimentar