9 ani și al 9 lea an în care spun povestea lui MOMO. Al 9 lea tort în care suflăm cu toții în lumânări, ținându-ne de mâini. Când le-am spus azi copiilor povestea lui MOMO, a fetiței care într-o zi a inceput să scrie o altfel de lume, pornind de la un vis si de la fiul ei, gâtul îmi era subțiat de emoție. Ochii țineau piept lacrimilor în timp ce se adunau ciorchine. În ultimele zile am simțit multă greutate și presiune, cu toate schimbările din viața noastră, însă pe covor, în mijlocul copiilor mi-am reamintit ce m-a inspirat și motivat să merg mai departe în acești 9 ani.
Lumea lui MOMO aparține doar copiilor. Și bucuriei pentru viață. Continuității. Simplității. Așa cum o trăiesc copiii, cu povești în care binele este mereu acolo. Și iubire fără de sfărșit.
Eu doar sprijin și veghez ca nevoile lor de libertate, de a fi, de joacă, de autonomie, de iubire necondiționată, de siguranță emoțională, de empatie și apreciere, de visare să trăiască.
Simt recunoștință pentru comunitatea de părinți care ne este aproape și contribuie la cercul siguranței. Simt apreciere și recunoștință pentru echipa care grădinărește alături de mine. Sentimentul că nu ești singur, că drumul pe care mergi este drumul, pe care merg și alți oameni alături de tine, este profund și împlinitor.
Atunci când mergem împreună dăm naștere unei energii colective, a unei conștiențe depline. Lumea poate să devină un loc mai bun chiar și atunci când doar ne prindem, unii pe alții, de mâini.
La mulți ani, Lumea lui MOMO!
