Iubiți fără a aștepta să fiți iubiți
Învăţati să iubiti fără să aşteptați să fiți iubiți, pentru că atunci, sunteţi liberi şi puteţi face multe cu această libertate. Din nefericire oamenii nu ţin deloc la libertate, ei nu o caută; din contră, ei caută să se înlănţuie, libertatea îi apasă, îi necăjeşte, nu ştiu ce să facă cu ea. În timp ce cu constrângerea, loviturile chiar, acolo cel puţin există de ce să te ocupi… Da, suferind, plângând … Numai marii Maeştri au rezolvat problema: ei nu se preocupă să ştie dacă sunt iubiţi sau nu, ei fac ca şi soarele care trimite fără încetare dragostea sa tuturor creaturilor. Pe aceştia nu-i interesează să ştie pe cine va cădea această dragoste – pe nimeni sau pe toată lumea. Ceea ce-i interesează, este că această energie divină trece prin intermediul lor şi că se simt dilataţi, fermecaţi, inspiraţi, şi numai aceasta contează. Desigur, dragostea pe care o avem pentru o fiinţă produce tot timpul asupra lui anumite efecte benefice în regiunile subtile, şi a o iubi este deci un fel de a o ajuta. Dar pe de altă parte, e preferabil să nu consacri prea mult timp şi prea multe energii cuiva care nu merită. Singurul lucru important este de a iubi, şi dacă nu pe acel bărbat sau acea femeie, atunci alte persoane, lumea întreagă, pentru că sursa continuă să curgă. Spre cine curge ea, nu e important; ea nu trebuie să se oprească din curgere, asta e tot, dacă nu, nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem inspiraţi, avem aripile tăiate. Pentru a iubi din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă nu, aceasta este începutul sfârşitului!
Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă.
Atracţia e un fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice. Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral, intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai iubim. În timp ce dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile. Pentru a ajunge la aceată stare de conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă stăpâniţi, pentru ca nimic să nu se poate face în afara deciziei voastre, voinţei voastre. Da, doi oameni trebuie să se iubească, să fie împreună, să nu se despartă, dar trebuie să-şi lărgească concepţia despre dragoste. Astfel soţii şi soţiile vor învăţa să trăiască bucurii mai subtile. Dragostea va rămâne o problemă etern pusă umanităţii. Singura variaţie va rămâne în felul de a o înţelege şi de a o manifesta. Dragostea e o energie, un fluid, o chintesenţă care există peste tot în univers: în oceane, în râuri, pe munţi, roci, iarbă, flori, arbori, pământ, şi mai ales în soare.
Dragostea – o diversitate nemaivăzută.
Dumnezeu, care e atât de generos, nu a decis niciodată ca oamenii să nu o poată găsi decât în anumite locuri ale corpului bărbatului sau femeii. Altfel ar fi fost o avariţie din partea lui. Dumnezeu este şi mai generos, şi mai larg, El a distribuit dragostea în toată natura. Ignoranţii, care o caută numai în bărbaţi şi femei nu o găsesc tot timpul, în timp ce Iniţiaţii, care o caută în spaţiu, o găsesc întotdeauna. Dar de milioane de ani oamenii s-au obişnuit să considere lucrurile altfel, şi nu par să creadă că e posibil de a trăi şi de a iubi fără să ai înfipte rădăcinile în sol. Eu ştiu că problema dragostei şi sexualităţii trebuie rezolvată de fiecare după natura sa. Deci, pe cei care au posibilităţi de a se perfecţiona trebuie să-i ajut, să le dau metode, dacă nu, ei se vor rătăci şi e păcat. Câţi oameni am văzut căutând ceva fără a şti ei înşişi ce caută, şi cum nimeni nu era capabil să-i lumineze, ei sfârşeau prin a se rătăci.
Miere și evoluție
Oamenii din epoca noastră sunt din ce în ce mai indignaţi împotriva unor anumite manifestaţii de violenţă şi de cruzime care erau considerate normale acum câteva secole; acum sunt declarate nedemne de om. Atunci, de ce să nu existe şi o evoluţie în domeniul dragostei? Albinele culeg nectarul şi polenul florilor din care ele prepară o hrană delectabilă, mierea. Simbolic, această muncă este cea a Iniţiaţilor sau a discipolilor avansaţi care iau de la fiinţele umane pe care le frecventează elementele cele mai pure, mai subtile pentru a face o miere care va hrăni îngerii. La fel cum albina nu mănâncă flori, Iniţiatul, în loc să mănânce oameni, cum fac majoritatea oamenilor, nu ia de la ei decât ce este mai spiritual. Graţie cunoştinţelor sale alchimice, el prepară în inima sa, în sufletul său, o chintesenţă, o hrană, un parfum delicios pe care îngerii vin să le culeagă. Iată ce reprezintă albina: un Iniţiat. În fiecare suflet uman, chiar şi în cele criminale, Iniţiatul găseşte elemente divine, şi din toate aceste chintesenţe produce mierea spirituală. O fiinţă care ştie să transforme, să sublimeze, să ilumineze totul, prepară mierea. E o albină, stupul e în el, el face mierea din elementele cele mai pure, cele mai subtile care se degajă din el: emanaţiile sale.
Alchimia iubirii
Toate fiinţele umane sunt chemate să extragă această chintesenţă pentru a o transforma în interiorul lor. Trebuie să înveţe să o facă, şi pentru aceasta trebuie să lucreze cu intelectul, inima şi voinţa, pentru că cu aceste trei elemente putem realiza orice în alambicul interior. Iată adevărata alchimie. Marii Iniţiaţi, care sunt adevăraţi alchimişti, nu învăţau decât aceasta: cum să devii ca o albină, cum să extragi ceea ceea ce e mai bun din tot ce se găseşte în natură şi mai ales în fiinţele umane; ei îi privesc, ei le vorbesc, fiecare fiinţă umană este o floare pentru ei. Da, e minunat, şi această filozofie este scrisă în natură. Acolo au descoperit-o Iniţiaţii.