S-ar putea crede că MOMO a avut un mare noroc că a dat de oameni atât de cumsecade ― iar MOMO însăşi avea această părere. Foarte curând însă s-a dovedit că şi oamenii au avut tot atât de mare noroc. Aveau nevoie de MOMO şi se mirau cum de au scos-o la capăt mai înainte, fără ea. Cu cât trecea mai multă vreme de când fetiţa era la ei, cu atât mai necesară le devenea, atât de necesară încât se temeau ca nu cumva într-o bună zi să plece iar în lume. Astfel se întâmpla ca MOMO să aibă foarte mulţi musafiri. Aproape întotdeauna putea fi văzut câte cineva şezând lângă ea şi vorbindu-i însufleţit. Cei ce aveau nevoie de ea şi nu puteau veni, trimiteau după ea pentru a o aduce la ei. Iar celor ce nu-şi dăduseră încă seama că aveau nevoie de ea li se spunea de către ceilalţi: ― Du-te la MOMO!
